Rembrandt Hamerszoon van Rijn

Autoportret, cca. 1640, Muzeul Luvru


Rembrandt Harmenszoon van Rijn se naşte la 15 iulie 1606 în Leyda (Leiden), Olanda, într-o familie calvinist-catolică, fiind cel de-al nouălea fiu al morarului înstărit Harmen Gerritz van Rijn (1568-1630) şi al soţiei acestuia, Neeltgen Willemsdr. van Zuytbrouck (cca. 1568-1640).

1613-1620 - urmează şcoala latină din Leyda. Rembrandt este admis la universitatea din Leyda, însă părăseşte chiar în acelaşi an renumita facultate, pentru a deveni pictor. Mai întâi ia lecţii de la Jacob Isaacsz van Swanenburgh, pictor din Leyda care a devenit celebru prin vedute şi reprezentări fantastice ale infernului.

1624-1625 - Rembrandt îşi completează pregătirea la Amsterdam, cu Pieter Lastman - foarte popular în epocă pentru scenele sale istorice, după care se reîntoarce în Leyda, unde devine pictor şi colaborează îndeaproape cu prietenul său, Jan Lievens. În 1625 realizează primul său tablou datat, „Lapidarea Sfântului Ştefan”.

1626 - Primele gravuri ale lui Rembrandt. Există presupunerea unanimă că ele au fost realizate în acest an.

1629 - Rembrandt este lăudat de influentul politician şi poet Constantijn Huygens, secretarul prinţului de Orania. Urmează comenzi aducătoare de venituri considerabile. Gerrit Dou, primul dintr-un numeros şir de elevi, este primit în atelierul lui Rembrandt. Pentru tânărul artist, datarea gravurilor sale nu este încă un lucru de la sine înţeles. Deşi numai una dintre gravuri poartă această dată, cercetătorii atribuie acestui an apariţia altor 15 gravuri. Prima gravură datată de Rembrandt, un autoportret, şi primul său portret în ulei, pictat în Mönchen, provin din acest an.

1630 - Moare tatăl lui Rembrandt; este înmormântat în Leyda. Artistul în vârstă de douăzeci şi patru de ani se dedică intens artei gravurii. Arta gravurii lui Rembrandt atinge un prim punct culminant. În nici un alt an artistul nu a mai realizat atât de multe gravuri.

1631 - Rembrandt petrece tot mai mult timp în Amsterdam. Probabil, la sfârşitul acestui an, se stabileşte la Amsterdam, unde îşi amenajează atelierul în casa pictorului şi negustorului de obiecte de artă, Hendrijk van Uylenburgh. Lucrează în continuare intens la gravuri, abordând teme pretenţioase, pe care le modifică uneori integral. Odată cu stabilirea în portul comercial, pentru Rembrandt începe un deceniu de succes. Comenzile de portrete îi schimbă standardul de viaţă. Este interesat de îmbrăcăminte şi începe să colecţioneze obiecte neobişnuite de valoare, care îi stimulează fantezia.

1632 - Ca şi pictor de portrete, Rembrandt se bucură de un mare succes la Amsterdam şi Den Haag. 50 de tablouri sunt datate în anii 1632-1633. Din acea perioadă provine remarcabila „Lecţia de anatomie a doctorului Tulp” care a făcut furori. Numărul de gravuri scade simţitor.

Lecţia de anatomie a Profesorului Tulp, 1632, Mauritshuis, Haga


1633 - Gravurile devin din nou mai importante deoarece artistul este acum în măsură să îşi confecţioneze plăcile de cupru pentru temele biblice. Scenele mari au fost probabil gândite pentru o răspândire mai amplă. Ca şi gravor, Rembrandt se concentrează acum pe scene de gen, alegorii şi portrete.

1634 - După ce a dobândit drepturile de cetăţean al Amsterdamului, Rembrandt aderă la breasla pictorilor St. Lukas. Se căsătoreşte cu Saskia van Uylenburgh, tânăra nepoată înstărită a negustorului său, Hendrick Uylenburgh, şi fiică rămasă între timp orfană a primarului din Leeuwarden, o persoană care pe timpul vieţii se bucurase de o înaltă preţuire. Rembrandt primeşte în continuare comenzi de portrete, îşi concentrează însă atenţia asupra gravurilor şi lasă în urmă exemplare desăvârşite şi pline de fineţe.

1635 - Se naşte primul copil a lui Rembrandt, Rumbartus; moare însă la scurt timp după naştere. Rembrandt rămâne fidel temelor sale, cu excepţia unuia dintre cele mai frumoase tablouri ale sale: „Mireasa evreică”.

1636 - Producţia de tablouri şi gravuri ale lui Rembrandt scade. Este terminată gravura de mari dimensiuni începută în 1633 - „Ecce homo” (IIisus înaintea lui Pilat) care indică evoluţia stilului său în grafică. Această lucrare are corespondent în tablourile „Drumul Crucii” („Patimile lui IIisus”).

1638 - Naşterea şi moartea fiicei, Claudia. Comenzile care soseau în mod regulat din 1633 devin tot mai rare. Rudele Saskiei îl învinovăţesc pe Rembrandt de risipirea zestrei ei.

Rembrandt şi Saskia, 1639, Gemäldegalerie, Dresda


1639 - Rembrandt cumpără în vecinătatea lui Hendrick van Uylenburgh o casă impunătoare pe Amsterdamer Breestrat (astăzi Jodenbreestraat 4, sediul muzeului „Het Rembrandthuis”). Plăteşte doar un mic avans şi intenţionează să achite ulterior enorma valoarea, în rate. Un autoportret din acest an arată măiestria cu care îşi stăpâneşte tehnica.

1640 - Naşterea şi moartea celei de-a doua fiice, botezată Cornelia. În acest an moare şi mama lui Rembrandt. La patru ani după primele peisaje pictate, tema apare şi în gravuri.

1641 - Cea de-a doua ediţie a operei „Descrierea din Leyda” de J. Orlers conţine prima biografie tipărită a lui Rembrandt. Naşterea fiului Titus, al cărui portret apare în mai multe lucrări. Titus este singurul copil supravieţuitor al lui Rembrandt şi al Saskiei. Primii lor 3 copii mor chiar în anul naşterii. Creşte producţia de gravuri în cupru. Cu excepţia autoportretelor, apar plăci pe toate temele.

1642 - Este finalizată lucrarea „Rondul de noapte” principala operă a anilor petrecuţi la Amsterdam, operă care reprezintă apogeul carierei sale de pictor. După o suferinţă îndelungată, Saskia moare la vârsta de treizeci de ani. Pentru îngrijirea fiului său, Titus, Rembrandt o angajează pe Geertje Dircx ca guvernantă, ea devenindu-i amantă. Numărul gravurilor realizate de Rembrandt în această perioadă scade.

Rondul de noapte, 1642, Rijksmuseum, Amsterdam


1643 - Apare cel mai renumit peisaj gravat al lui Rembrandt, „Cei trei copaci”.

1646 - În cel de-al patruzecilea an de viaţă, Rembrandt realizează primele gravuri cu scene de dragoste şi nuduri de bărbaţi.

1647 - Hendrickje Stoffels este angajată ca guvernantă.

1648 - Geertge Dircx, iubita lui Rembrandt, este înlocuită cu o nouă guvernantă (cu 20 de ani mai tânără), Hendrickje Stoffels. Aceasta devine în curând noua lui parteneră de viaţă. Ratele restante pentru casă depăşesc din ce în ce mai mult posibilităţile financiare ale lui Rembrandt. În această perioadă realizează „Gravura de o sută de guldeni”, probabil cea mai renumită gravură a lui Rembrandt. (Ea nu poate fi admirată în cadrul expoziţiei, deoarece Amand Durand nu a fost nevoit să o „restaureze”, ţinând cont de larga ei răspândire).

1649 - Nu sunt cunoscute opere ale artistului provenind din acest an. Viaţa lui se află într-o continuă criză. Este învinuit de Geertge Dircx de a nu-şi fi respectat promisiunea de a o lua în căsătorie şi, dincolo de aceasta, nu este în măsură să-şi onoreze obligaţiile financiare. Probabil datorită diferenţei de poziţie socială, judecătorul îl condamnă pe Rembrandt numai la plata unei sume de cca. 160 guldeni către Geertge Dircx, fără a-l obliga să se căsătorească cu ea.

1650 - Potrivit „Registrului de dispute conjugale” Rembrandt trebuia să plătească anual o pensie alimentară, motiv pentru care aranjează internarea lui Geertge Dircx într-un azil (institut pentru femei alienate). Situaţia lui financiară rămâne precară, nu-şi poate plăti datoriile pentru casă. Rareori mai realizează portrete, care până acum au reprezentat principala sa sursă de venit. Cele mai multe portrete sunt comenzi ale creditorilor săi. Pentru prima dată, peisajele realizate sunt un produs al fanteziei sale.

1652 - Datoriile lui Rembrandt devin tot mai apăsătoare. Războiul Angliei cu Olanda înăspreşte situaţia.

1653 - Epidemia de ciumă care izbucneşte în Amsterdam îngreunează şi mai mult situaţia lui Rembrandt. Din acest an provin gravura şi pictura cu acelaşi titlu: „Aristotel privind spre bustul lui Homer”, pictură comandată de Don Antonio Ruffo, nobil sicilian şi colecţionar de artă din Messina. Apare prima imprimare a celor „Trei cruci”, gravură care reprezintă apogeul creaţiei grafice a lui Rembrandt.

1654 - Hendrickje Stoffels este învinuită de consiliul bisericesc de „adulter cu pictorul Rembrandt”. Patru luni mai târziu, se naşte fiica acestora, Cornelia, care poartă acelaşi nume ca şi mama lui Rembrandt şi cele două fiice ale acestuia cu Saskia. Datorită copilului nelegitim, biserica reformată o exclude pe Hendrickje de la împărtăşanie. Rembrandt nu se recăsătoreşte, fiindcă în urma căsătoriei, Titus, fiul lui din prima căsnicie, ar dobândi pe loc dreptul asupra a jumătate din proprietăţile deţinute de el.

1655 - În anii 1654 şi 1655 stampele cu teme biblice înlocuiesc parţial pictura. Rembrandt pictează „Iisus şi Samaritenii” şi de două ori „Iosif şi soţia lui Putifar”, probabil datorită dificultăţilor financiare. Realizează şi renumita „Ecce homo”, devenită apoi una din principalele lui opere târzii. (la fel ca şi cunoscuta şi larg răspândita „Gravură de o sută de guldeni” nu este cuprinsă în prezenta expoziţie).

1656 - În final, Rembrandt ajunge la faliment. Tribunalul admite solicitarea lui Rembrandt de a se ajunge la o înţelegere cu creditorii. În acest scop, se procedează la efectuarea inventarierii patrimoniului său, extrem de importantă din punct de vedere al istoriei artei, care cuprinde şi lista de inventar a obiectelor de uz casnic, dar mai ales lista colecţiei de artă a lui Rembrandt.

1657 - Averea şi gravurile lui Rembrandt sunt scoase la o licitaţie care durează trei zile. În următorii doi ani, proprietăţile maestrului sunt licitate, respectiv executate silit. Artistul gravează acum sfinţi trăind în sărăcie, printre alţii pe Francisc şi pe Sfântul Ieronim, căruia îi dedică şapte lucrări.

1658 - Casa lui Rembrandt este definitiv înstrăinată prin licitaţie, el păstrându-şi totuşi dreptul de locaţiune pentru încă doi ani. În această perioadă realizează gravura „Iisus şi samariteanca” care corespunde cu imaginea din anul 1655. Gravează şi primele nuduri de femei, prima dată după anul 1631.

1660 - Titus şi Hendrickje înfiinţează o firmă de comerţ cu opere de artă, cu scopul de a ocoli prevederile breslei care îi interzic artistului (care fusese nevoit să-şi scoată operele la licitaţie) să facă comerţ cu noile creaţii. Rembrandt este şi el angajat în firmă. Familia se mută în chirie în zona Rozengracht a Amsterdamului. Deoarece Rembrandt trebuie să renunţe la presa de gravură, renunţă aproape în totalitate să realizeze gravuri. În Anglia se publică prima carte despre „reţeta” gravurilor lui Rembrandt.

1661 - Hendrickje, bolnavă fiind, îşi face testamentul, în care se autointitulează soţie a pictorului. „Nud de femeie cu săgeată” este penultima gravură a artistului.

Conspiraţia lui Claudius Civilis, 1662, Muzeul Naţional, Stockholm


1662 - Tabloul realizat pentru primăria din Amsterdam, „Conspiraţia lui Claudius Civilis” nu este pe gustul celor care l-au comandat şi îi este restituit artistului. Furios datorită acestei mari decepţii şi a refuzului, el distruge tabloul. Marele portret de grup a lui Rembrandt este ultima sa comandă oficială. Pictura lui Rembrandt nu mai corespunde gustului care predomină în rândurile publicului.

1663 - Hendrickje moare înainte de a împlini patruzeci de ani.

1664 - Titus îşi primeşte partea sa din vânzările efectuate în anii 1657/1658. Această mică subvenţie face ca ultimii ani de viaţă ai artistului să devină mai suportabili. „Jan Antonides van der Linden” este ultima gravură a lui Rembrandt, făcută la comanda unui editor din Leyda.

1668 - la 10 februarie, Titus se căsătoreşte cu Magdalena van Loo, iar după câteva luni moare de tuberculoză, chiar în anul căsătoriei sale.

1669 - După moartea lui Titus se naşte fiica acestuia, Titia. Rembrandt este naşul de botez al Titiei. În vârstă de şaizeci şi trei de ani, Rembrandt moare la data de 4 octombrie şi este înmormântat lângă Saskia, Titus şi Hendrickje, la 8 octombrie, în biserica Westerkerk din Amsterdam. Gravurile sale se bucură şi dincolo de moartea lui de o înaltă preţuire din partea colecţionarilor şi a graficienilor. Abia în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, picturile lui Rembrandt reajung în atenţia publicului. Acestui excepţional maestru i se acordă din nou recunoaşterea unanimă de care avusese parte şi în perioada de glorie a vieţii sale, din perspectiva modernismului clasic şi a modului acestuia de a aprecia arta şi complexitatea artistică.