Amand Durand

În Franţa secolului al XIX-lea are loc un mare reviriment al interesului pentru arta lui Rembrandt. Mai ales după anul 1850, numeroși critici de artă și colecţionari își manifestă interesul faţă de lucrările de pictură și gravură ale artistului olandez. După revoluţia din propria lor ţară, francezii văd în Rembrandt un artist-erou cu ambiţii politice, care este demn de a fi urmat și merită întreaga preţuire. Mai ales pentru graficienii francezi el devine un exemplu de urmat. Reacţiile pe care le-a stârnit această creștere a interesului s-au făcut simţite și la Luvru, unde s-au înregistrat cereri din ce în ce mai numeroase de achiziţionare a picturilor și gravurilor marelui artist. Nu după mult timp, curatorul-șef al cabinetului de stampe de la Luvru, Georges Duplessis, primește în 1864 misiunea de a restaura lucrările grafice între timp foarte afectate de trecerea timpului și, în plus, de a reface după exemplarele originale plăcile de gravură pierdute.

Georges Duplessis a atribuit această sarcină dificilă şi cronofagă unuia din cei mai buni gravori ai acelor timpuri, geniului artei grafice Amand Durand (1831-1905). Amand Durand, inspirat de predecesorul său Nicéphore Niépce - inventatorul heliogravurii, a pus la punct o tehnică specială de conservare a plăcilor deteriorate şi a lucrărilor grafice imprimate pe hârtie, ameninţate de distrugere. Au fost necesare şase luni pentru a transpune o gravură cu ajutorul unei lămpi cu arc electric pe o placă de cupru, ale cărei incizii coincideau exact, cu o precizie de 1/1000 mm, cu plăcile realizate de Rembrandt cu mai bine 200 de ani în urmă. Multe din plăcile care mai existau erau deteriorate sau uzate, unele dintre ele fiind „reprelucrate” la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Totodată, pe plăci fuseseră adăugate linii sau motive care nu proveneau de la Rembrandt. Graţie muncii lui Amand Durand care a reuşit să readucă majoritatea plăcilor în starea iniţială, o mare parte a lucrărilor de artă grafică ale lui Rembrandt au fost salvate.

Pentru restaurarea plăcilor uzate şi pentru reconstituirea plăcilor care nu mai existau s-au folosit cele mai valoroase materiale: argint, amalgam, oţel, mercur, cupru şi bitum din Marea Moartă. Aceste materiale erau expuse acţiunii unui arc electric pentru a obţine aceleaşi incizii ca şi cele provenite din mâna lui Rembrandt. Deoarece această metodă ar fi putut fi folosită şi pentru tipărirea de bancnote, municipalitatea Parisului a interzis realizarea unor asemenea plăci, la scurt timp după ce au apărut pe piaţă primele imprimări realizate de Amand Durand. Acesta este motivul datorită căruia lucrările acestei colecţii au apărut într-un tiraj atât de mic.

S-au păstrat puţine exemplare din primele imprimări după plăcile de cupru, realizate în anii 1630-50, unele de către însuşi Rembrandt, altele de către elevii lui. O parte a vechilor foi s-au pierdut fiindcă pentru imprimările ulterioare se utilizaseră tipuri de hârtie cu conţinut ridicat de acid, obţinute pe bază de lemn şi celuloză. Gravurile lui Amand Durand au fost imprimate pe hârtie produsă manual şi astfel sunt inegalabile ca şi desăvârşire şi acurateţe. Theo van Gogh, care ulterior s-a împrietenit cu Amand Durand, a fost, la fel ca şi fratele său Vincent, un mare admirator a lucrărilor acestuia şi îşi exprima regretul că nu poate dobândi câteva din cele mai de preţ stampe.

Toate lucrările grafice pregătite de Amand Durand, a căror imprimare s-a realizat în anii 1865-67 la solicitarea muzeului Luvru, au aplicată pe verso ştampila sa de colecţionar, care este cuprinsă în catalogul Lugt al ştampilelor de colecţionari şi poartă numărul LUGT 2934.

Au existat artişti care au încercat să-i desconsidere opera. Fiind în posesia unor imprimări anterioare ale lui Rembrandt, care proveneau de pe plăci vechi şi uzate, se temeau pentru valoarea acestora, ţinând cont de acurateţea imprimărilor lui Durand. Această controversă se continuă până în ziua de azi. De aceea este important, ca luând în considerare importanţa artistică şi istorică a lui Rembrandt, să nu subestimăm muncă şi arta lui Amand Durand, fără a uita desigur provenienţa faptică a exemplarelor.

După moartea lui Durand în 1905, cele mai multe plăci de cupru au ajuns la editura Dominique Vincent et Cie din Paris. Imprimările au fost apoi publicate în cărţile Bibliotecii Naţionale franceze şi în emisiunile Luvrului. O parte a acestor plăci a fost descoperită în anul 1985 în casa familiei Vincent de un anticar american. Ulterior el a realizat imprimări după unele plăci, pe care le-a oferit la un preţ de 500-2500 $. Acestea, spre deosebire de foarte rarele imprimări ale lui Durand însuşi, nu au aplicată pe verso ştampila de colecţionar a lui Amand Durand documentată în catalogul Lugt. Şi tipul de hârtie pe care au fost, şi din păcate încă mai sunt imprimate, se deosebeşte flagrant de cel utilizat în anul 1865.

Prezenta colecţie de lucrări grafice ale lui Rembrandt, a cărei realizare a fost posibilă la această scară numai graţie restaurării şi reconstrucţiei plăcilor de cupru de către Durand, ne oferă posibilitatea unică de a reuni un număr atât de mare de opere ale lui Rembrandt într-o expoziţie. Valoarea colecţiei rezidă şi în aspectele educative unice. Ea invită la contemplarea preciziei şi a conţinutului operelor lui Rembrandt. Colecţia completă a celor 273 gravuri prezentate aici este unică pe plan mondial.

Ştampila de colecţionar aflată pe verso-ul gravurilor realizate de Amand Durand 1865-1867 (LUGT 2934)